Pescarul

joi, 28 ianuarie 2010

Când pescarii nu pescuiesc


Am citit o meditaţie trimisă de un anonim din SUA, scrisă în ediţia din decembrie 2008 a revistei Cuvântul Adevărului. M-am gândit să o pun pe blog, căci se pare că azi blogurile sunt mai citite decât revistele. De ce? Motivele pot fi diverse, dar acesta e un alt subiect. Să revenim la oile noastre. Sau, mai bine zis, la peştii noştrii nepescuiţi. De ce? Vă las să citiţi şi să comentaţi. Chiar sunt curios să aflu mai multe opinii cu privire la acest articol:



Când pescarii nu pescuiesc

   Se spune că era un grup de oameni care îşi ziceau „pescari”. În apele din regiunea lor era mult peşte. De fapt, toată regiunea era înţesată de râuri şi lacuri pline cu peşti. Şi peştii erau flămînzi.
   Săptămână după săptămână, lună de lună, an după an, cei ce se numeau „pescari”, se întâlneau în şedinţe, discutând despre chemarea lor de a fi pescari, despre abundenţa de peşti din jurul lor şi despre cum ar putea şi ar trebui să meargă la pescuit. În fiecare an, cu mare atenţie, căutau definiţia cea mai potrivită pentru noţiunea de a pescui, apărau ocupaţia de pescar şi reafirmau că menirea principală a pescarului este aceea de a ... pescui.
   În permanenţă căutau metode noi, mai bune, de a pescui şi găseau formulări superioare pentru definirea pescuitului. Ce mult le plăceau lozinci ca de exemplu „Pescuitul este datoria fiecărui pescar!”. Ei anunţau şedinţe speciale cu tema „Campania de pescuit” sau „Luna pescuitului”! De asemenea, organizau conferinţe ca să discute despre pescuit, să promoveze pescuitul şi să popularizeze echipamentul nou de pescuit, noile metode de pescuit şi chiar noi „momeli” pentru peşti.
   Aceşti pescari au construit clădiri impunătoare cu firma „Sediul General al Pescarilor”. Şi cu toate că apelul tuturor era ca otice pescar să pescuiască, un singur lucru nu făceau aceşti oameni: nu pescuiau.
   Pe lângă întâlnirile lor frecvente, au înfiinţat o agenţie care să trimită pescari în alte locuri unde este mult peşte. Agenţia a angajat personal şi a înfiinţat comitete, întrunindu-se mereu ca să cerceteze definiţia pescuitului, să apere peştii şi să hotărască ce râuri sau lacuri să mai studieze. Dar ceea ce nu făceau agenţia, comitetele şi personalul este că... nu pescuiau!
   Centre mari şi costisitoare au fost inaugurate având ca scop principal şi prioritar acela de a-i învăţa pe pescari să... pescuiască. Ani la rând s-au predat cursuri despre nevoia de a pescui, despre soiurile de peşti şi habitatul lor, despre psihologia peştilor şi despre cum să te apropii de ei ca să-i hrăneşti. Problema era că profesorii doar predau despre pescuit, dar... nu pescuiau. Absolvenţilor li s-au dat legitimaţii de pescuit şi au fost trimişi pe ape îndepărtate pline cu peşti. Mulţi care au simţit chemarea de a pescui au răpuns pozitiv. Au fost împuterniciţi şi trimişi. Dar, ca şi pescarii de acasă, nu au pescuit vreodată. Ca şi pescarii de acasă, se îndeletniceau cu tot felul de alte ocupaţii. Au construit stăvilare, staţii de pompare a apei la peşti. Unii au declarat deschis că ei au chemarea de a furniza echipament şi instrumente de pescuit. Alţii s-au simţit chemaţi ca să se facă la fel ca peştii, pentru ca peştii să nu-şi dea seama că sunt pescuiţi. Alţii au crezut că este suficient să fie buni vecini cu peştii şi să fie iubitori şi amabili cu ei.
   În urma unei conferinţe impresionante cu tema „Necesitatea de a pescui” unul din cei prezenţi chiar s-a dus la pescuit. În ziua următoare el a raportat că a prins doi peşti. A fost onorat pentru excepţionala pescuire şi i s-a făcut un program să participe la cât mai lulte conferinţe unde să povestească reuşita lui. Aşa că nu s-a mai ocupat cu pescuitul, pentru că a trebuit să meargă şi să-şi povestească experienţa celorlalţi pescari. Bineînţeles că a fost imediat aşezat în Comitetul General al Pescarilor ca o persoană cu experienţă considerabilă.
   În altă ordine de idei, este adevărat că mulţi dintre pescari au întâmpinat şi greutăţi. Unii, locuind pe marginea apei, au trebuit să îndure în fiecare zi mirosul greu al peştilor morţi. Au suportat şi multe insulte, fiind ridiculizaţi că deşi îşi zic pescari, ei nu pescuiesc. Cu durere se gândeau şi la cei care nu participau la întrunirile lor unde se învăţa despre pescuit. Îi judecau în inima lor pentru că nu Îl urmau ei pe Învăţătorul care le-a zis: „Veniţi după Mine şi vă voi face pescari de oameni!”
   Imaginaţi-vă cât de răniţi au fost într-o zi, când cineva i-a confruntat şi le-a spus că, indiferent cât de mult se pretind ei a fi pescari, cei ce nu pescuiesc nu sunt pescari! Şi totuşi afirmaţia aceasta pare să fie corectă, nu-i aşa? Poate cineva să fie pescar dacă an după an, el nu prinde nici măcar un peşte? Poţi spune că îl urmezi pe Hristos dacă nu „pescuieşti”?